Buxus sempervirens

Buxus Sempervivens este un arbust cu frunze mici si persistente avand culoarea verde inchis si lucioase pe fata, fiind verde galbui pe dos.

Denumirea populara pentru arbustul Buxus Sempervivens este Merisor, Gard-viu sau Cimisir.
Buxusul are o tulpina ramificata cu o coroana foarte deasa, ceea ce ofera posibilitatea de a fi tuns in diferite forme ornamentale (globulara, ovala  sau piramidala), are flori unisexuat-monoice de culoare galbena cu o perioada mare de inflorire intre lunile mai si septembrie.  Apar numai la exemplarele adulte.

Poate fi plantat la umbra sau in conditii de iluminare puternica, adaptandu-se cu usurinta la majoritatea tipurilor de sol, chiar daca sunt mai sarace in elemente nutritive.Datorita usurintei deosebite de adaptare a devenit foarte apreciat. Prezinta o coroana compacta de culoare verde intens, compusa din frunze mici, opus ovale, persistente. Florile de culoare galbena au un miros specific putin placut. Lemnul are culoarea galbuie fiind tare si greu, fiind un lemn dens, omogen, care se lustruieste bine. Toate partile plantei sunt toxice!

Cultivare buxus
Este relativ simpla adaptandu-se oricarui tip de sol: fertil, bogat in humus sau sarac si calcaros. Poate fi expus atat direct in soare cat si in penumbra permanenta fiind folosit si ca gard viu si borduri.

In cazul plantelor crescute in ghiveci inlocuiti la inceputul primaverii un strat superficial de pamant gros de 5-10 cm cu compost proaspat.
In cazul amplasarii direct pe sol pentru gardurile vii se vor aranja butasii inradacinati la o distanta de 30 cm intre ei. Pentru a stimula ramificarea lor se taie lastarii principali la o treime din lungime. Dupa inflorire se tunde din nou, Buxusul suportand foarte bine modelarea formelor. Gardul viu trebuie modelat periodic pentru a se indesi.

Udare buxus
In timpul vegetatiei terenul trebuie sa fie umed permanent dar nu baltit. In timpul iernii udatul va fi redus.

Inmultire buxus
Exista 2 modalitati de inmultire: prin seminte si prin butasi. Folosirea semintelor este putin productiva astfel ca butasirea plantei este cea mai des utilizata metoda pentru a se propaga. Butasii necesita o perioada de cel putin 2 ani pentru a-si dezvolta radacini sanatoase si pentru a suporta replantarea. Mutarea lor in noul teren se va face in perioada august-februarie.

Pericole si precautii
Frunzele de buxus pot fi atacate de musculita Monarthropalpus buxi, provocand umflaturi ample pe frunze si deprecierea plantei. Vegetatia afectata trebuie indepartata si distrusa pentru a evita raspandirea parazitului.

Foarte rar este afectat de ingheturile puternice, in special ultimele cresteri care nu au apucat sa se lignifice integral.
Buxusul face parte din aproape orice amenajare unde exista simetrie sau unde formele geometrice predomina.

Este folosit indeosebi pentru delimitarea aleilor, dand o nota distincta drumului de parcurs.
Aciditatea urinei determina arsuri importante la nivelul frunzelor si chiar pierderea plantei in unele cazuri.

Taierile atat cele de formare a coroanei, cat si cele de intretinere a formei obtinute se pot face o data sau de doua ori pe an. Anotimpul potrivit pentru aceasta fiind primavara dupa primul val de crestere, urmand ca pe parcursul anului sa ii fie mentinuta forma.
Datorita faptului ca se preteaza taierilor regulate, poate fi mentinut la dimensiunea dorita o perioada indelungata Desi poate fi taiat la dimesiuni reduse, buxusul poate creste pana la 6 m inaltime asemanator unui mic arbore

Buxusul se preteaza tunderilor repetate, acestea ducand la ramificarea tufei si este nelipsit din amenajarile peisagistice, fiind aproape un simbol pentru aceastea.
Din  Buxus sempervirens se pot realiza diverse forme geometrice, platbande sau arabescuri, des intalnite in amenajarile  spatiilor verzi in cadrul palatelor regale din Europa.
Buxus sempervirens este un arbust bine adaptat conditiilor climatice din Romania, suportand atat umbra cat si soarele puternic si este intalnit sub forma de gard viu, ca forma tunsa sau chiar ca bonsai.

Tuia occidentalis smarald

Specie exotică, răspândită în zonele sud-estice ale Americi de Nord, unde prezintă un areal destul de larg,  care aparţine familiei Cupressaceae.
La noi este o specie adaptată la diferite condiţii climata-edafice, de la câmpie până în regiunile montane inferioare. Suportă bine umbrirea.
Tuia este frecvent folosita in parcuri si grădini, pentru portul său decorativ, care se poate modela usor.

Arbore de talie mijlocie, în culturi ornamentle tuia ramane adeseori arbustiv. Tulpina dreaptă cu scoarţa brună-roscată, care se exfoliează in fâşii. Coroana piramidală, este constituită din mai multe ramificaţii de lungimi apropiate. Lujerii sunt comprimaţi, dispuşi în planuri orizontale sou oblice, de culoare verde-întunecat pe faţă şi palid-verzui pe dos, făra pete albicioase. Frunzele solziforme, sunt aşezate opus, pe patru rânduri, cele dorsoventrale plate, cele laterale îndoite sub formă de luntre, îmbracă complet lujerul.
Iarna se colorează în ruginiu.

Prezintă o serie de varietăţi deosebit de apreciate din punct de vedere ornamental, între care mai importante sunt:
– Thuja occidentalis var.columnaris cu port columnar si ramuri scurte;
– Thuja occidentalis var. globosa cu coroana globuloasă, verde deschis.

Diferitele varietaţi de tuia occidentalis se pot folosi fie individual fie sub forma de gard viu la distante de 40-60 cm una de alta.

Tăierile atât cele de formare a coroanei, cât şi cele de întreţinere a formei obţinute se pot face o dată sau de doua ori pe an. Anotimpul potrivit pentru aceasta fiind primăvara, urmand ca pe parcursul anului sa îi fie menţinută forma.

Datorită faptului că se pretează tăierilor regulate, tuia poate fi menţinută la dimensiunea dorită o perioadă îndelungată.
Tuia are o coroana ramificata foarte deasa, ceea ce ofera posibilitatea de a fi tunsă in diferite forme ornamentale (globulară, ovala  sau piramidală).
Tuia se înmulteşte prin seminte sau pe cale vegetativa (butaşi sau marcote).